Drama sfâșietoare a Lilianei, o mamă cu trei copii – nevoită să...

Drama sfâșietoare a Lilianei, o mamă cu trei copii – nevoită să ia calea străinătății chiar înainte de Sărbători!

41
0
DISTRIBUIȚI

Traiul din ce în ce mai greu îi determină pe mulţi români să ia drumul străinătăţii şi să îi lase pe cei mici în grija cui apucă. Numai în Constanţa, aproape 4 mii de copii au unul sau chiar ambii părinţi plecaţi la muncă peste hotare.

Astăzi suntem martorii dramei sfâşietoare a unei mame din Valu lui Traian care, în prag de sărbători, se vede nevoită să îşi părăsească familia pentru un câştig mai bun departe de cei 3 copii.

Vâzându-se nevoită să supraviețuiască doar din alocațiile celor 3 copii și din puținii bani pe care soțul său, care muncește departe de casă, reușește să îi trimită la câteva luni, Liliana și-a călcat pe inimă și a ales drumul străinătății. Sărbătorile îi vor prinde cu inima grea pe cei doi părinți, dar și pe micuții care încă nu conștientizează că vor  rămâne singuri, fără cei pe care îi strigă acum mamă și tată. Două fete și un băiat vor rămâne în grija bunicilor. Băiatul are 15 ani, una din fete 12 ani, iar mezina familiei, doar 2 anișori.

Lipsa banilor și nevoile de zi cu zi îi împing pe mulți români să-și lase în urmă familia și să lucreze în alte țări, pentru un trai mai bun. Psihologii spun că micuții ai căror părinți sunt plecați peste hotare se confruntă cu stări emoționale negative: devin triști, se simt izolați, plâng, au sentimente de insecuritate și uneori ajung să cadă în depresie.

Fenomenul copiilor cu părinți plecați în străinătate ne surprinde cu statistici zguduitoare. Peste 250 de mii de copii au unul sau ambii părinți plecați să muncească în lumea largă, dintre care numai în Constanța sunt înregistrate 4 mii de astfel de cazuri.

sursa: reporterntv.ro

 

PUBLICITATE
loading...
DISTRIBUIȚI
3anyway.ro este cel mai nou site de divertisment care aduce cititorilor content de cea mai buna calitate. Oferim publicului nostru articole fresh de lifestyle, frumusete si sanatate, monden, evenimente, updatat zilnic cu noi informatii pentru fiecare categorie a site-ului. Pentru publicitate ne puteti contacta la adresa de mail: office@3anyway.ro

LĂSAȚI UN MESAJ