Lecție de loialitate oferită de un animal. Un câine l-a păzit și...

Lecție de loialitate oferită de un animal. Un câine l-a păzit și încălzit toată noaptea pe copilul de 6 ani dispărut în Dolj

61
0
DISTRIBUIȚI

Copilul din Dolj care a dispărut de acasă a fost găsit după mai bine de 24 de ore de căutări. Băiatul de nici 7 ani a fost găsit de un jandarm pe câmp, la 10 kilometri de locuinţa sa de unde a dispărut. Băieţelul a fost însoţit în permanenţă de căţeluşa sa, care nu l-a părăsit nici atunci când copilul a fost urcat în ambulanţă.

Fără haine şi speriat, micuţul îmbracă tricoul jandarmului care l-a găsit. Căţeluşa lui nu l-a părăsit nicio clipă şi i-a ţinut de cald întreaga noapte.

Vineri dimineaţă, Manuel Cătălin a plecat de acasă, împreună cu căţeluşa lui. Nu era pentru prima dată, însă rudele l-au găsit de fiecare dată pe câmp, aproape de casă. Acum însă, copilul n-a fost de găsit. După şase ore de căutări, familia a alertat autorităţile.

120 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră şi localnici l-au căutat pe câmpurile din împrejurimi. 2.500 de hectare de teren agricol şi canale de irigaţii au fost verificate la pas.

„Un paznic mi-a spus că a fost în pielea goală că, de, nu e pe treaba lui, ce să vă spun… şi cu o căţea albă”, spune Marin Bora – bunicul băiatului.

După 24 de ore, un jandarm l-a găsit. Micuţul a rătăcit întreaga noapte şi a ajuns la 10 km depărtare de casă, în comuna vecină Negoi.

„Era cu căţelul înaintea lui, la 10-15 metri şi el venea…se uita speriat, pe un drum. Probabil voia să intre în sat. Am strigat la el, a avut tentinţa să fugă. M-am aşezat jos şi am strigat la căţel. N-am ştiut cum îl cheamă dar…a venit căţeaua, apoi a venit şi el. I-am dat un tricou, l-am întrebat dacă îi e foame”, Cristian Lulă, plutonier adjunct.

sursa: digi24.ro

 

Loading...
DISTRIBUIȚI
3anyway.ro este cel mai nou site de divertisment care aduce cititorilor content de cea mai buna calitate. Oferim publicului nostru articole fresh de lifestyle, frumusete si sanatate, monden, evenimente, updatat zilnic cu noi informatii pentru fiecare categorie a site-ului. Pentru publicitate ne puteti contacta la adresa de mail: office@3anyway.ro

LĂSAȚI UN MESAJ