Metoda prin care românii pot să-şi cumpere casă în Italia cu un...

Metoda prin care românii pot să-şi cumpere casă în Italia cu un euro

325
0
DISTRIBUIȚI

Mai multe localități din diverse regiuni ale Italiei au anunțat că vând locuinţe cu un euro. Există însă şi o condiţie.
Potrivit Avocatnet, această măsură este folosită în încercarea de a opri depopularea unor localități sau zone din Italia, atât în sudul cât şi în nordul ţării, mai ales în zone istorice.

În ultimii 30 de ani, multe localități din Italia au fost atinse de fenomenul depopulării, unele având în prezent mai puțin de jumătate din populația de la începutul anilor 90. Această depopulare generează o serie de probleme, cea mai serioasă dintre acestea fiind degradarea imobilelor din aceste localități, în condițiile în care nu mai sunt locuite permanent. Pentru a reduce fenomenul degradării clădirilor, autoritățile din mai multe localități au decis vânzarea imobilelor părăsite sau neîntreținute cu o sumă foarte mică, care poate ajunge chiar la 1 euro.

Orice cetăţean al Uniunii Europene poate beneficia de ofertă Există însă şi o condiție: aceea ca, în termen de un an de la achiziție, cumpărătorul să prezinte un proiect de renovare, iar în decurs de două luni de la obținerea tuturor autorizațiilor, să inițieze procesul de renovare.

Potrivit site-ului casea1euro.it, localitățile în care se pot cumpăra astfel de imobile sunt: Patrica (Lazio), Fabbriche di Vergemoli (Toscana), Montieri (Toscana), Ollolai (Sardinia), Nulvi (Sardinia), Carrega Ligure (Piemonte), Lecce nei Marsi (Abruzzo), Gangi (Sicilia), Regalbuto (Sicilia) și Salemi (Sicilia).

sursa: stirileprotv.ro

 

Loading...
DISTRIBUIȚI
3anyway.ro este cel mai nou site de divertisment care aduce cititorilor content de cea mai buna calitate. Oferim publicului nostru articole fresh de lifestyle, frumusete si sanatate, monden, evenimente, updatat zilnic cu noi informatii pentru fiecare categorie a site-ului. Pentru publicitate ne puteti contacta la adresa de mail: office@3anyway.ro

LĂSAȚI UN MESAJ