SATUL ÎN CARE O CASĂ COSTĂ CÂT UN SALARIU MEDIU

SATUL ÎN CARE O CASĂ COSTĂ CÂT UN SALARIU MEDIU

237
0
DISTRIBUIȚI

Satul în care mai trăiesc doar 7 oameni, deși pe vremuri erau 112 familii, dacă e să te iei după numărul de case este un loc rupt de lume, în care tranzacțiile imobiliare s-au făcut și încă se fac pe mai nimic. O casă costă cât un salariu mediu, dar proprietarii sunt dificil de găsit.

Sunt 37 km de la Făgăraș până acolo. Drumul dintre Cincu şi Gherdeal este o frumuseţe. Am plecat cu gândul unui om care se duce unde n-a mai fost. Știam că ar mai trăi totuşi 12 oameni în sat, ştiam că peisajul face toţi bani.După două ore de bătut la porţi şi de fotografiat ruinele care au fost cândva casele sașilor, ne îndreptăm spre partea de sus a localității, cea a românilor și a țiganilor. Ultimii, cât sunt ei de buni la capitolul natalitate, n-au rezistat aici.

Auzim un televizor dat la maxim într-o casă. Bat la poartă, strig la geam… iese un cap de femeie. Maria Tiuţ, 78 de ani, este primul suflet al Gherdealului cu care fac cunoștință. Întreb unde-s oamenii, de ce-i pustiu. ,,Au plecat, mânca-i-ar amarul, toți. Mai suntem trei sași și patru români. Eu locuiesc cu băiatul meu… Mai e o femeie cu băiatul ei, uitați, la poarta aia…”, spune femeia cu capul ieșit pe geam.

Ne povesteşte că pe vremuri în sat erau mai mulți sași ca români. De la ei a rămas moștenire biserica fortificată săsească și stilul caselor din partea de jos a satului.Satul are aerul lui aparte. Deşi toate casele sunt în ruină, te îmbie să te muți la Gherdeal. ,,Cam 22-25 de milioane de lei vechi e o casă la noi”, îmi spune una dintre locuitoare.

E drept că din cele mai multe case au mai rămas doar pereții. Şcoala este la un pas să cadă în ea însăşi, adică în propriul beci; magazinul sătesc este loc de cucuvele, iar bisericile sunt închise. Şi cea românească, şi cea săsească!

 

Loading...
DISTRIBUIȚI
3anyway.ro este cel mai nou site de divertisment care aduce cititorilor content de cea mai buna calitate. Oferim publicului nostru articole fresh de lifestyle, frumusete si sanatate, monden, evenimente, updatat zilnic cu noi informatii pentru fiecare categorie a site-ului. Pentru publicitate ne puteti contacta la adresa de mail: office@3anyway.ro

LĂSAȚI UN MESAJ